Cinefila?

• frate, deci nu cred ca exista vreo persoana in tot universul asta, care sa nu iubeasca filmele;
• nu pot viziona un film fara POPCORN (deah, stiu, maniaco – manii);
• aaa + suc sau apa plata (depinde.. daca sunt la dieta sau nu.. (fiteee) ));
• chiar si in ora merge (pacat ca te mai prinde profa neantena);
• la cinematograf mi se pare cel mai tare, atmosfera aia din sala nu poate fi inlocuita cu un film vazut acasa;
• am momente in care ma uit la 3-4 filme pe zi (retaaard, ));
• daaar, sunt luni bune in care nu ma uit deloc, (teme, scoala.. timp..);
• print-a 6a – a 7a ma uitam la telenovele (orice fata trece prin perioada asta) => hehe, bine ca am depasit-o;
• filmele de dragoste.. sunt o romantica incurabila?! :-”;
• dar alea horror? ce parere aveti? ;
  
• iubesc filmele pentru ca iti pun la contributie creierasul, imaginatia, sufletelul, tot ce ai mai bun.

Cartofila?

• of, of, si-un cartof.. asta e.. trebuie sa recunosc.. de multe ori prefer sa citesc o carte, decat sa vad un film;
• sunt o cartofila convinsa (heeei, nu va speriati, cuvantul asta nu a aparut inca pe dexonline.ro, e inventat de persoana mea, dar cine stie, poate in viitorul apropiat, in vremurile urmatoare, o sa le fac celor de la dex o sugestie, );
• ma simt mai aproape de carti, as putea spune.. ma inteleg mai bine;
• + o carte iti reda detalii, care intr-un film nu pot fi surprinse;
• oricat ar incerca nenicii astia de la “facerea” filmelor, tot nu reusesc.. o carte iti formeaza anumite cadre inedite in minte;
• intotdeauna trebuie sa citesc mai intai cartea, si apoi filmul.. altfel, nu mai merge jucaria, ).

Mmm, de fapt “small city life” ar fi mai indicat. De ce?! Pentru ca mi-as dori un orasel numai al meu, unde eu sa fiu un fel de “Alice in tara minunilor”. Casele sa fie din turta dulce sau din ciocolata alba cu nuci sau fistic (dar sa nu se topeasca vara), soarele sa straluceasca in fiecare zi, cerul sa fie colorat, vantul sa adie din cand in cand. Si in aceasta tara a minunilor, numai a mea, sa locuiasca familia mea, prietenii mei adevarati, care tin la mine, toti oamenii buni. Sa nu exista rautate, sa nu existe invidie si nici egoism. Sa fim vesnic fericiti, sa ne bucuram de fiecare fir de iarba, care mi-ar placea sa fie din martipan, sa ducem o viata lipsita de griji, fericiti pentru ca traim si fericiti pentru ca suntem fericiti.

“A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti.
Intr-o zi calduroasa de vara, o fetita pe numele Alice a iesit pe malul raului impreuna cu sora ei. Fetele s-au asezat pe iarba si au inceput sa citeasca cand, deodata, un iepure alb, imbracat cu veston si cu palarie pe cap, le-a sarit in fata.
-Vai de mine! Voi intarzia, se vaicarea iepurasul, topaind pe drum inainte.
Alice se ridica repede si porni dupa el. Iepurele alb traversa campul si intra intr-o scorbura de copac. Alice, tinandu-i urma, se trezi intr-un coridor ciudat si nu vazu nici urma de iepuras.
-Unde sa fie? Doar nu l-a inghitit pamantul?, se intreba ea mirata.
Dintr-o data, zari o usa mica, acoperita de o perdea verde. Uitandu-se pe gaura cheii, fata vazu o gradina minunata, plina de pomi, flori, fluturi si pasari. Prin gradina trecea un parau si peste parau se intindea un podet. Vazand gradina, Alice se gandi ca i-ar placea tare mult sa ajunga acolo. Dar nu stia cum. Uitandu-se cu atentie imprejur, observa o masa de sticla pe care se afla o cheie.
-Precis ca aceasta este cheia de la usita! dar ce folos, fiindca oricum sunt prea mare ca sa incap prin ea, se vaicari fetita.
Apropiindu-se de masa, vazu pe ea o sticla, pe care scria: bea-ma!
-Ce imbietor! Chiar ca mi-e sete si imi prinde bine o gura de apa.
Alice lua sticla si inghiti cu pofta.
-Vai de mine, ma fac din ce in ce mai mica! Acum, probabil ca voi putea intra prin usita, dar pentru asta am nevoie de cheie. Si cum sa ajung la ea?
Uitandu-se mai cu atentie, vazu o cutie cu prajituri, pe care scria: Mananca-ma!
-Fie ce o fi, mai mica de atat nu pot sa ma fac”, decise fata si incepu sa manance. Deodata Alice a inceput sa creasca si s-a facut atat de mare, incat cu greu isi mai zarea pantofii. Ea a inceput sa planga si din lacrimile ei s-a format un izvoras. Uitindu-se pe geam, il vazu pe iepurasul cu palarie si il striga.
Acesta se sperie, fugi si scapa din mana un evantai. Alice lua evantaiul si incepu sa-si faca vant, dar, cu fiecare miscare a mainii, se facea din nou tot mai mica. Alice sa facu atat de maruntica incat a fost luata de apa izvorasului pe care l-a format ea din lacrimi. Dusa de valuri, ea a ajuns afara din incapere. Langa ea plutea si un soricel, pe care l-a intrebat:
-Cum as putea iesi de aici?
Dar soricelul nu i-a raspuns. Atunci Alice s-a prins de coada lui si s-a tras afara la mal. N-a stat mult sa-si traga sufletul, cand a zarit o omida uriasa fumand, care a intrebat-o:
-Cine esti tu?
-Nici eu nu mai stiu, ba sunt mare, ba sunt mica, ii raspunse Alice.
-O, aceasta este un lucru obisnuit la noi. Priveste, daca musti din partea aceasta a ciupercii, te faci mica, iar daca musti din partea cealalta, te faci mai mare, ii spuse omida si disparu in fum.
Alice a muscat o bucata din ciuperca si se facu mai mare. Apoi a pornit sa colinde aceasta ciudata imparatie. La umbra unui copac era intinsa o masa, la care stateau Nebunul cu palarie si Nebunul lui Aprilie, care-si luau gustarea. Langa ei dormea o marmota. Alice a intrat in vorba cu ei , bucuroasa ca are cu cine povesti.
-Ia loc la masa si bea un ceai cu noi!, au indemnat-o mesenii.
-Dar ce sarbatoriti?, intreba Alice.
-Noi sarbatorim ziua de ne-nastere a lui Alice, ii raspunde Nebunul cu palarie.
-De ce ziua de ne-nastere?, intreba mirata fata.
-Pai, ziua de nastere se sarbatoreste doar o data pe an, pe cand ziua de ne-nastere o putem sarbatori in fiecare zi.
Alice se sperie de aceste creaturi ciudate si pleca mai departe. Pe ramura unui copac zari o pisica vargata, cu care intra in vorba.
-Buna ziua!, ii spuse pisica zambind.
-Buna ziua, ii raspunse Alice. Caut o gradina frumoasa, nu cumva stii pe unde o pot gasi?
-Intra prin usa, ii zise pisica.
Abia atunci Alice observa langa ea usa cu perde verde. Alice impinse usa si vazu ca aceasta este deschisa. Ca sa poata intra mai usor, Alice mai musca o data din bucata de ciuperca pe care o avea in mana. Astfel, se facu mai mica si putu sa ajunga in gradina pe care o zarise inainte pe gaura cheii. De jur-imprejurul ei observa tufe de trandafiri rosii si albi, cu un miros imbatator. Printre tufe se invarteau in graba trei carti de joc, care vopseau florile in rosu.
-Haideti, sa vopsim mai repede, pana nu vede regina ca am plantat trandafiri albi, spuse una dintre carti. Si se miscau atat de repede, incat abia se zareau.
-Inaltimea ei regina!, striga cineva. Regina aparu cu un alai de carti de joc. Observand cativa trandafiri albi, regina s-a infuriat si a strigat aratand spre cele trei carti
- Decapitati-le!
Vrand sa-si continue drumul, o observa si pe Alice.
-Decapitati-o si pe ea!, ordona slujitorilor si pleca.
Alice sa trezit intr-o sala mare de judecata, in care se mai aflau si Nebunul cu palarie, iepurasul alb si cartile de joc. Regina le-a citit acuzatiile si a pronuntat sentinta. Alice, speriata, si-a luat inima in dinti si s-a hotarat sa vorbeasca:
-Terminati cu tot balciul acesta! Atata prostie n-am vazut niciodata. Nu-mi este frica de voi, pentru ca nu sunteti altceva decat niste carti de joc.
Si ridica mina sa le rastoarne.
-Alice, trezeste-te! Nu auzi? Nu te mai zbate atata!, o scutura sora ei. Alice se freca la ochi si se uita mirata in jur.
-Daca ai sti ce vis frumos am avut!, zise Alice. Si incepu sa-i povesteasca surorii sale visul…”

Vreau sa traiesc intr-o poveste cu zane, printi si baghete fermecate.

Acest post va fi dedicat “criticii”. Deci voi critica. Si spun asta cu zambetul pe buze in speranta ca pana si critica are partile ei pozitive, si poate, cine stie, ceea ce voi scrie aici va fi folositor. Pentru mine e cu siguranta folositor, pentru ca numai gandindu-ma la ceea ce urmeaza sa scriu, parca ma eliberez de o povara.

Voi incepe cu oamenii. Nu-mi plac oamenii rai, care se bucura de greutatile celorlalti, care simt o vadita placere in momentul in care vad ca iti este greu, care ar face tot ce le sta in putinta pentru a-ti impiedica reusita. Si asta cu orice pret. Nu-mi plac oamenii interesati. Si Doamne, cate persoane cunosc, de capul carora e numai interesul. De parca intreaga lor viata ar fi manata numai de acest cuvant “magic”: interes. Atata disperare vad in aceste persoane, incat ma intreb destul de des cum este viata lor. Cum ar fi ca in fiecare zi sa ma scol si sa ma gandesc cum sa profit mai bine de cei din jurul meu?! Groaznic. Nici nu vreau sa gasesc raspunsul la aceasta intrebare. Sincer, acum. Adevarat, fiecare dintre noi avem “o doza de interes”, dar acest interes este constructiv. Nu profitam de ceilalti sau daca profitam o sa facem intr-o maniera cat de cat omeneasca. Nu stiu daca am resit ca exprim prin aceste propozitii ceea ce gandesc cu adevarat, dar sincer, chiar am incercat. Nu prea imi gasesc usor cuvintele atunci cand vine vorba despre lucruri mai putin placute. Nu-mi place sa critic, dar in unele cazuri este necesar. Nu-mi plac oamenii mincinosi. Si e plin mapamondul de mincinosi. Pana si eu sunt mincinoasa (chiar daca mint din convenienta, pentru a nu face rau unei persoane, de exemplu. minciuna are si partile ei benefice si tocmai de asta toti suntem mincinosi, intr-un fel sau altul.). Nu-mi plac oamenii nerecunoscatori. Si asta tine de educatie. Daca unii stiu ce inseamna asta in adevaratul sens al cuvantului. Daca omul ti-a facut un bine, cum sa nu ii multumesti?! Cum sa nu vrei sa te revansezi?! Nu-mi plac oamenii ambitiosi peste masura, atat de ambitiosi, incat ii calca pe toti ceilalti in picioare, nu tin cont de pareri, nu tin cont de sentimente, nu tin cont de nimeni si de nimic. Nu-mi plac oamenii egoisti. Si aici iarasi e o problema cu dus si intors, pentru ca este mai mult decat evident ca fiecare dintre noi suntem intr-o oarecare masura egoisti. E normal sa vrem tot ce e mai bun pentru noi, dar cu masura. Tocmai aici este arta, arta de a fi echilibrat, de a avea o masura in tot ceea ce facem si de a ne gandi, macar pentru o secunda, si la cei din jurul nostru. Nu-mi plac oamenii falsi. Care nu iti spun verde-n fata ce cred despre tine, ci auzi de la colegul, dintr-o pura intamplare ce crede de fapt cutarescu despre tine (si aici atentie! ma refer la cei care isi incredinteaza secretele celor mai “buni” prieteni. Si “prieten” este un cuvant cu dus si-ntors. In anumite momente el nu mai exista, interesul, invidia au un grad mult prea ridicat, din nefericire. In multe situatii cel mai bine este sa ne bazam pe noi insine si pe propriile noastre forte.). Adevarul doare, dar e necesar, pentru a avea o viata cat de cat ordonata, as spune eu. Daca ar trebui sa insir aici toate defectele oamenilor, pai nu cred ca as mai termina. Mai bine trec la lucruri, la chestiile materiale, fara viata, care imi displac, si pe care vreau sa le critic. Nu-mi plac tigarile. Sincer, mi se par cea mai mare prostie (si fara suparare pentru fumatori, e doar o parere. ). Ma rog, asta nu inseamna ca nu o sa fumez si eu o tigara macar o data-n viata. Nu-mi place alcoolul (ok, un pahar, doua la o petrecere, merge.), si aici fac o paranteza, pentru ca am uitat sa mentionez mai sus la oameni (God, nu-mi plac betivii!). De droguri nici nu mai trebuie sa mentionez, cred ca este de la sine inteles, ca o prostie mai mare ca drogurile nu exista (sau poate exista, dar in acest moment nu stiu care e)! Deci copii, hai sa terminam cu fazele gen: “doar o data nu mi se poate intampla nimic. doar incerc si eu, come on!”. O data e de ajuns ca sa intrii intr-un cerc vicios din care nu mai exista cale de intoarcere. Deci nu! Lasand la o parte aceste 3 lucruri care nu imi plac, as mai putea adauga urmatoarele: nu-mi plac lucrurile de proasta calitate, facute “de mantuiala”, ca sa zic asa; nu-mi place poluarea din orasul asta (da.. stiu ce o sa spuneti atunci cand o sa cititi remarca asta); nu-mi plac produsele expirate care nu sunt aruncate de la anumite magazine (noroc ca mai exista oameni care se si uita la data inscrisa pe ambalaj); nu-mi plac rosiile coapte; nu-mi plac morcovii fierti; nu-mi place ciocolata neagra (wow?!); nu-mi place laptele rece; nu-mi plac conversii mei albi, atunci cand se jigaresc; nu-mi place atat de mult cum imi sta parul intins (dar imi place), imi place mai mult cret; nu-mi plac cartile neingrijite, caietele indoite si neliniate; nu-mi plac pixurile roase si nici gratarul in sange; da, da, stiu. O sa ma credeti o mofturoasa, careia nu ii convine nimic. Si care se plange.. se plange de absolut tot si de toate. Daaar, stati, nu va mirati?! Doar v-am spus ca in postul asta o sa critic. Ei bine, exact asta am si facut.

O zi buna tuturor,

]]> http://roxanaenache.wordpress.com/2008/05/25/44/feed/ 1 roxanaenache Control http://roxanaenache.wordpress.com/2008/05/24/soricel-de-biblioteca/ http://roxanaenache.wordpress.com/2008/05/24/soricel-de-biblioteca/#comments Sat, 24 May 2008 22:07:23 +0000 roxanaenache http://roxanaenache.wordpress.com/?p=43 ]]>

Eu, eu, eu, eu, eu, pur si simplu ador cartile! Daca as putea sa stau zi de zi, undeva, impreuna cu prietenele mele – romanele, intinsa pe iarba, pe o bucatica numai a mea, cu cateva floricele prin preajma, vantul sa adie usor astfel incat sa fie putina racoare, iar soarele sa straluceasca, incalzindu-ma in acelasi timp, ar fi de vis! Daca as putea sa stau zi de zi, inchisa in casa, la mine in camera, in pat, printre perne si cu un teanc de romane langa mine, ar fi perfect! Daca mi-as putea petrece timpul teleportandu-ma ca printr-un vis in lumea cartii, ce mult mi-ar placea. Sa devin un personaj al romanului, dar un personaj imposibil de vazut de ceilalti, care a sosit acolo doar pentru a observa si a intelege mai bine, pentru a savura fiecare moment, fiecare pagina, pe care “eu”, de fapt, o intorc nerabdatoare. Daca ar fi sa aleg momentul preferat pentru citit, as alege seara. Mi se pare cel mai placut, la lumina veiozei, cu o ceasca de ceai (infuzie de fructe, preferabil) langa, ascultand o muzica linistitoare si intrand astfel in atmosfera de nedescris a cartii, care te invaluie, te acapareaza, iar tu iti doresti din tot sufletul sa nu te mai trezesti din acea lumea “perfecta”. Da, de cele mai multe ori simt asta. In special daca citesc un roman care imi place foarte mult. Trebuie sa recunosc ca imi plac romanele de dragoste (doar sunt fata! toate fetele citesc romane de dragoste, intr-un moment sau altul al vietii, poate intr-o clipa de singuratate, poate intr-un moment melancolic, poate din dorinta de a-si contura astfel povestea “ideala”, desi nu toate povestile au un “happy end”.), horror (de multe ori mi se face pielea de gaina si am senzatia apoi ca “bantuie” tot felul de chestii prin casa, ca aud zgomote. in fine, efectele cititului. e mai marfa cartea, iar daca citesc noaptea..), romanele filozofice, daaar si cele din colectia “chic” (deci mor de ras numai cand ma gandesc la aventurile tipei aleia obsedate de shopping. citeam si radeam!). Acum sincer vorbind, iubesc sa citesc si dimineata, pe balcon sau in gradina (sunt innebunita dupa trandafirii aia albi, roz, galbeni, rosii din gradina mea! da, stiu, ma laud. dar chiar sunt superbi, pe bune acu’. o sa va invit pe la mine odata si asa o sa va convingeti singuri.), cu un pahar de suc de portocale langa mine (numai din ala proaspat stors, ca altfel nu accept) si cu o felie de paine prajita si un ou fiert (opaaa, se pare ca mi se cam face foamne?!). Adevarul este ca ador sa citesc in orice moment, nu conteaza daca in timp ce imi iau micul dejun, daca sunt in autobuz sau in pauza la scoala. Asta nu inseamna ca o carte poate fi citita in orice moment. Depinde de fiecare in parte. Asa cum noi, oamenii, suntem pretentiosi, avem nenumarate tabieturi, asa sunt si cartile. Fiecare a fost scrisa intr-o anumita maniera, astfel incat sa nu poata fi citite oriunde. Unele mai usoare, relaxante si haioase merg in autobuz, de exemplu, dar un autor ca Orhan Pamuk nu poate fi citit decat acasa, altfel nu as intelege nimic.

Cand eram mai mica nu realizam importanta cartilor, mi se pareau pur si simplu lipsite de sens si mai ales plictisitoare. Da, foarte plictisitoare chiar. Cum sa-mi fi sacrificat eu timpul meu cel pretios, in care m-as fi putut uita la televizor, as fi putut iesi la un basket, in parc, cu prietenii la un film, citind?! Mi se parea o absurditate. Asta era din nefericire conceptia mea despre carti pana pe la sfarsitul clasei a8a. Intrata la liceu, lucrurile au luat o alta intorsatura, iar viziunea mea despre carti s-a schimbat radical. Pe langa celebrele carti, pe care toata lumea trebuie sa le citeasca in liceu (unele nu sunt chiar asa de rele, dar unele sunt de-a dreptul groaznice, greoaie, chiar nu iti trezesc nicio placere, iar lectura lor mai mult te enerveaza, tocmai pentru ca nu pricepi nimic. asa iti vine tot mai greu sa citesti si intr-un final crezi ca cea mai buna varianta este sa abandonezi cartea. insa, efortul de a continua este intotdeauna bine venit. dai dovada de autocontrol, ambitie si te simti mandru de tine pentru ca ai reusit sa duci la bun sfarsit o astfel de carte. poate la sfarsit chiar nu ti se va mai parea la fel de “groaznica” ca la inceput.), am inceput sa imprumut tot felul de carti de la biblioteca scolii. Incet, incet am inceput sa imi si cumpar carti, aveam un vis al meu si numai al meu: sa am o mini biblioteca. Culmea, la inceput nici nu eram constienta de asta, imi doream asta, dar nici nu mi-am dat seama cand a zburat timpul, iar eu am citit atat de multe carti. Am devenit o clienta fidela a librariei de vizavi de liceu, iar bibliotecara scolii deja incepuse sa ma cunoasca. Mama si tata erau, de asemenea, foarte incantati, ca in loc sa le cer bani pe tot felul de prostioare (asa cum faceam in unele cazuri inainte, dar nu tot timpul. ), eu le ceream bani pentru carti. Si asa au trecut anii si am ajuns a11a tot citind si tot citind. Acum citesc mult mai multe carti ca la inceput si abia astept sa termin o carte ca sa pot incepe alta. Cartile au ajuns o parte din mine, ma reprezinta, pot chiar sa le numesc “prietene”. Sunt zile in care ma simt singura, toti avem astfel de zile. Atunci ma duc repede la biblioteca si imi iau o noua carte. Acum nu mai sunt singura, ma afund intr-o lume imaginara, “prietena” mea, cartea, imi tine companie, imi “asculta” intr-un fel bucuriile si tristetile, imi da sfaturi (pentru ca din paginile ei pot invata nenumarate lucruri folositoare in viata si care adeseori imi dau de gandit), e pur si simplu langa mine, prin simplul fapt ca o tin in mana.

“From all the drugs the one i like more is music
From all the junks the one i need more is music
From all the boys the one i take home is music
From all the ladies the one i kiss is music (muah!)Music is my boyfriend
Music is my girlfriend
Music is my dead end
Music is my imaginary friend
Music is my brother
Music is my great-grand-daughter
Music is my sister
Music is my favorite mistress

From all the shit the one i gotta buy is music
From all the jobs the one i choose is music
From all the drinks the one i get drunk is music
From all the bitches the one i wannabe is music

“Un fel de-a mai lungi
Cea mai frumoasa zi
Ar fi daca m-ai putea minti…

Ai da ceasul inapoi,
Ai fierbe doua oua moi,
Mi-ai spune ca-n casa
Suntem doar noi…

Tacerea te-ar ajuta
Sa scapi de-ntrebarea mea,
Din toate-ntrebarile,
Cea mai grea…

Cand seara s-ar face gri
Nu te-ai mai putea stapani,
Din baie, la telefon
Ai vorbi…

Cu glasul intunecat,
Cu aerul imbufnat,
Orice, numai sa ma vezi
Plecat…

Si-atunci, te-ntreb: mai stii?
Cea mai frumoasa zi
A fost la-nceput, cand
Nu ma puteai
Minti…”

Audio: Alexandru Andries – Cea Mai Frumoasa Zi

“I had a date with a pretty ballerina
Her hair was so brilliant that it hurt my eyes
I asked her for this dance
And then she obliged me
Was I surprised, yeah
Was I surprised, no not at all

I called her yesterday
It should have been tomorrow
I couldn’t keep
The joy that was inside
I begged for her to tell me
If she really loved me
Somewhere a mountain is moving
Afraid it’s moving without me

I had a date with a pretty ballerina
Her hair so brilliant that it hurt my eyes
I asked her for this dance
And then she obliged me
Was I surprised, yeah
Was I surprised, no not at all

And when I wake up on a dreary Sunday morning
I open up my eyes to find there’s rain
And something strange within said
“Go ahead and find her
Just close your eyes, yeah
Just close your eyes and she’ll be there”

She’ll be there…
She’ll be there…
She’ll be there…
She’ll be there…
She’s there, she’s there
Ah, she’s there
Ah, she’s there.”

Audio: Alice Cooper – Pretty Ballerina

“You want commitment
Take a look into these eyes
They burn with a fire, just for you now
Until the end of time
I would do anything
Id beg, Id steal, Id die
To have you in these arms tonight
Baby I want you like the roses
Want the rain
You know I need you
Like a poet needs the pain
I would give anything
My blood my love my life

If you were in these arms tonight
Id hold you
Id need you
Id get down on my knees for you
And make everything alright
If you were in these arms
Id love you
Id please you
Id tell you that Id never leave you
And love you till the end of time
If you were in these arms tonights

We stared at the sun
And we made a promise
A promise this world would never blind us
These are my words
Our words were our songs
Our songs are our prayers
These prayers keep me strong
Its what I believe
If you were in these arms tonight

If you were in these arms tonight
Id hold you
Id need you
Id get down on my knees for you
And make everything alright
If you were in these arms
Id love you
Id please you
Id tell you that Id never leave you
And love you till the end of time
If you were in these arms tonights

Your clothes are still scatteder
All over our room
This old place still smells like
Your cheap perfume
Everything here reminds me of you
And theres nothing that i
Wouldnt do to be in your arms

And these were our words
They keep me strong
Id hold you
Id need you
Id get down on my knees for you
And make everything alright
If you were in these arms
Id love you
Id please you
Id tell you that Id never leave you
And love you till the end of time
If you were in these arms tonight.”

Audio: Bon Jovi – In These Arms

I want more impossible to ignore,
Impossible to ignore.
And they’ll come true, impossible not to do,
Impossible not to do.

And now I tell you openly, you have my heart so don’t hurt me.
You’re what I couldn’t find.
A totally amazing mind, so understanding and so kind;
You’re everything to me.

Is that alright?
Give my gun away when it’s loaded
Is that alright?
If you don’t shoot it how am I supposed to hold it
Is that alright?
Give my gun away when it’s loaded
Is that alright, yeah, with you?

Leave me out with the waste
This is not what I do
It’s the wrong kind of place
To be cheating on you
It’s the wrong time
she’s pulling me through
It’s a small crime
And I’ve got no excuse

Is that alright?
Give my gun away when it’s loaded
Is that alright?
If you don’t shoot it how am I supposed to hold it
Is that alright?
Give my gun away when it’s loaded
Is that alright
Is that alright with you?

Is that alright?
Is that alright?
Is that alright with you?
Is that alright?
Is that alright?
Is that alright with you?

No…”

Audio: Damien Rice – 9 Crimes

“Tu sais, je n’ai jamais été aussi heureux que ce matin-là
Nous marchions sur une plage un peu comme celle-ci
C’était l’automne, un automne où il faisait beau
Une saison qui n’existe que dans le Nord de l’Amérique
Là-bas on l’appelle l’été indien
Mais c’était tout simplement le nôtre
Avec ta robe longue tu ressemblais
A une aquarelle de Marie Laurencin
Et je me souviens, je me souviens très bien
De ce que je t’ai dit ce matin-là
Il y a un an, y a un siècle, y a une éternité

On ira où tu voudras, quand tu voudras
Et on s’aimera encore, lorsque l’amour sera mort
Toute la vie sera pareille à ce matin
Aux couleurs de l’été indien

Aujourd’hui je suis très loin de ce matin d’automne
Mais c’est comme si j’y étais. Je pense à toi.
Où es-tu? Que fais-tu? Est-ce que j’existe encore pour toi?
Je regarde cette vague qui n’atteindra jamais la dune
Tu vois, comme elle je reviens en arrière
Comme elle je me couche sur le sable
Et je me souviens, je me souviens des marées hautes
Du soleil et du bonheur qui passaient sur la mer
Il y a une éternité, un siècle, il y a un an.”

Audio: Joe Dassin – L’ete Indian

Ever felt away without me
My love, it lies so deep
Ever dream of me

Would you do it with me
Heal the scars and change the stars
Would you do it for me
Turn loose the heaven within

“Coming up beyond belief
On this coronary thief

More than just a light motif
More chaotic, no relief

Ill describe the way I feel
Weeping wounds that never heal

Can the savior be for real?
Or are you just my seventh seal?

No hesitation, no delay
You come on just like special k
Just like I swallowed half my stash
I never ever wanna crash
No hesitation, no delay
You come on just like special k
Now youre back and dont demand
Im on sinking sand

Gravity, no escaping
Gravity
Gravity
No escaping
Not for free
I fall down
Hit the ground
Make a heavy sound
Every time
You seem to come around

Ill describe the way I feel
Youre my new achilles heel

Can the savior be for real?
Or are you just my seventh seal?

No hesitation
No delay
You come on just like special k
Just like I swallowed half my stash
I never ever want to crash
No hesitation
No delay
You come on just like special k
Now youre back and dont demand
Im on sinking sand

Gravity
No escaping gravity
Gravity
No escaping
Not for free
I fall down
Hit the ground
Make a heavy sound
Every time
You seem to come around

No escaping gravity
No escaping gravity
No escaping gravity
No escaping gravity
Gravity…”

Audio: Placebo – Special K

“Strain this chaos turn it into light
I’ve got to see you one last night
Before the lions take their share
Leave us in pieces, scattered everywhere

Just give me a chance to hold on
Give me a chance to hold on
Give me a chance to hold on
Just give me something to hold onto

It’s so clear now that you are all that I have
I have no fear cos you are all that I have
It’s so clear now that you are all that I have
I have no fear cos you are all that I have

You’re cinematic razor sharp
A welcome arrow through the heart
Under your skin feels like home
Electric shocks on aching bones

Give me a chance to hold on
Give me a chance to hold on
Give me a chance to hold on
Just give me something to hold onto

It’s so clear now that you are all that I have
I have no fear cos you are all that I have
It’s so clear now that you are all that I have
I have no fear cos you are all that I have

There is a darkness deep in you
A frightening magic I cling to

Give me a chance to hold on
Give me a chance to hold on
Give me a chance to hold on
Just give me something to hold onto

It’s so clear now that you are all that I have
I have no fear now you are all that I have
It’s so clear now that you are all that I have
I have no fear now you are all that I have.”

Audio: Snow Patrol – You’re All I Have

“Pretty girl is suffering, while he confesses everything
Pretty soon she’ll figure out what his intentions were about
And that’s what you get for falling again
You can never get him out of your head
And that’s what you get for falling again
You can never get him out of your head

It’s the way
That he makes you feel
It’s the way
That he kisses you
It’s the way
That he makes you fall in love

She’s beautiful, as usual, with bruises on her ego and
Her killer instinct tells her to beware of evil men
And that’s what you get for falling again
You can never get him out of your head
And that’s what you get for falling again
You can never get him out of your head

It’s the way
That he makes you feel
It’s the way
That he kisses you
It’s the way
That he makes you fall in love

It’s the way
That he makes you feel
It’s the way
That he kisses you
It’s the way
That he makes you fall in love

Pretty girl, pretty girl

Pretty girl is suffering while he confesses everything
Pretty soon she’ll figure out
You can never get him out of your head

It’s the way
That he makes you cry
It’s the way
That he’s in your mind
It’s the way
That he makes you fall in love

It’s the way
That he makes you feel
It’s the way
That he kisses you
It’s the way
That he makes you fall in love.”

Audio: Stone Sour – Pretty Girl

“So close, no matter how far
Couldn’t be much more from the heart
Forever trusting who we are
and nothing else matters

Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I don’t just say
and nothing else matters

Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view
and nothing else matters

never cared for what they do
never cared for what they know
but I know

So close, no matter how far
Couldn’t be much more from the heart
Forever trusting who we are
and nothing else matters

never cared for what they do
never cared for what they know
but I know

Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I don’t just say

Trust I seek and I find in you
Every day for us, something new
Open mind for a different view
and nothing else matters

never cared for what they say
never cared for games they play
never cared for what they do
never cared for what they know
and I know

So close, no matter how far
Couldn’t be much more from the heart
Forever trusting who we are
No, nothing else matters.”

Audio: Metallica – Nothing else matters

Ascult muzica (atunci cand):

• ma scol dimineata (si asta cu sculatu’ e cu dus si-ntors, ca mai si lenevesc);
• fac baieeee (si mai dau si vocalize);
• imi pap lapticul cu cereale;
• imi leg sireturile (sunt tareeee meticuloasa);
• ma gandesc la ce zi “minunata” ma asteapta la scoala (da, da, plina de teste! grrr!);
• astept autobuzul (si se mai gandeste vreun “destept” sa zica: “donsoaraaa!”);
• joc “tontoroiu” (vorba lu’ mama, adica pierd vremea);
• rasfoiesc “Calinescu”, doar trebuie sa imi termin eseul ala la romana intr-un final;
• ma pregatesc de culcare (si Nenea Ene nu vrea sub nicio forma sa vina pe la gene!);
• dau din maini din fericire si vreau ca cei din jur sa remarce asta (sunt fericitaaaa!);
• sunt melancolica (culmea, melodiile triste ma inveselesc (nu chiar in toate cazurile. mai rar asa o ciudatenie ca mine.);
• m-a enervat ‘cutareasca’ si fac tumbe de nervi (vorba lu’ mika: “relax, take it easy!”);
• sunt stresata (si asta se intampla in 100% din cazuri. stresul asta se tine scai de mine. );
• mananc cirese (mmmh, yummy. =p~);
• stau pe scaun;
• scriu postul asta, .

Ascult muzica (unde?):

• in autobuz (si astfel evit si discutiile “palpitante” dintre mosuleti si babute. si chiar n-am vrut sa fiu rea cu remarca asta, dar o data vorbea un mosulet numai despre razboi si ne-a innebunit pe toti. daca stau sa ma gandesc mai bine, era, de fapt, haios. hehe, se simtea si omu’ bine, iar eu il critic.);
• pe strada (frate, muzica e indispensabila, pe bune acu’!);
• in ora de mate (asa inteleg si eu mai bine care e treaba cu asimptotele alea verticale, orizontale si cu teorema lui Lagrange);
• in pauza (decat sa auzi urletele de pe hol, mai bine. saaau, aleg un mod placut de relaxare pentru a ma pregati pentru ora aviatoare, adica test, 99,99 %);
• in drum spre bufet (ca doar liceul meu are 3 etaje?! so, totusi, e mult de mers!);
• in timp ce ma gandesc la cai verzi pe pereti si la povesti cu zane si printi sau la mos craciun (dar mai e pana atunci);
• in pat (cufundata intre perne, ursi de plus si plapuma/paturica, ca acu’ e cald);
• la party (doar n-ati pomenit pana acu’ party fara muzica?!);
• aici, in camera asta, unde scriu acum, :X.

Ascult muzica (de ce?):

• MUSIC MAKES YOU LOSE CONTROL!

“Ajungi in fata usii, dar nu poti intra
Ti-e foarte greu sa termini ziua asa
Esti singur si nu poti sa ti-o scoti din cap
Mai are inca haine in dulap.

E seara si e luni si peste tot e inchis
Strazile sunt ude, mai rau nu poate fi
Deodata realizezi ca nu e chiar asa
In Dristor ai pe cineva.

Ne ai pe noi, suntem prieteni tai
Venim, te luam, te ducem unde vrei
Mai da-o incolo frate, ca sunt mii ca ea
Barman da-i de baut ceva.

Nu te lasam, cu tine stam pana-n zori
Te-apuca plansul, esti beat si vrei sa te insori
Chemam o fata sa-ti fac-un masaj
Te scoatem noi din sevraj.

Radule mai ti minte in vara, acum 2 ani
Ce teapa am dat pe terasa la Neptun
Georgel a ramas ca prostu la masa
Si l-au fugarit pe dig

Sanziana il vrajea pe receptioner
Si am dormit vreo 16 in camera
Ce am eu frumos, frumos in viata mea
E pentru ca va am pe voi

Ne ai pe noi, suntem prieteni tai
Venim, te luam, te ducem unde vrei
Mai da-o incolo frate, ca sunt mii ca ea
Barman da-i de baut ceva

Nu te lasam, cu tine stam pana-n zori
Te-apuca plansul, esti beat si vrei sa te insori
Si pana nu-ti revii, noi nu plecam
Daca te insori, divortam

Ne ai pe noi, suntem prieteni tai
Venim, te luam, te ducem unde vrei
Mai da-o incolo frate, ca sunt mii ca ea
Barman da-i de baut ceva

Nu te lasam, cu tine stam pana-n zori
Te-apuca plansul, esti beat si vrei sa te insori
Si pana nu-ti revii, noi nu plecam
Daca te insori, divortam.”

Audio: Vama Veche – Prieteni

“Unicul secret al prieteniei a fost dintotdeauna comunicarea dintre doi oameni. Prietenia se masoara in amintiri, voie buna, liniste si iubire. Prietenii nu traiesc doar in armonie, asa cum se spune, ci intr-o ampla melodie. La vremuri bune o placere, alinare la necaz, mangaiere la durere, alegeti vesel tovaras, mereu un al doilea eu. Un prieten este puntea spre o lume mai larga. Vedem prin ochii lor ca si cum ar fi ai nostri. Ascultam mai atent, ne gandim mai profund, exploram o tara pe care n-am mai cunoscut-o. Avem nevoie de grija si de bunatatea lor – si suntem incantati sa descoperim ca si ei au nevoie de noi. Cand doi oameni sunt aidoma in adancul sufletului, forta lor o depaseste pe cea a fierului sau a bronzului. Iar cand doi oameni privesc unul in sufletul celuilalt ca-ntr-o oglinda, intelegandu-se, cuvintele lor sunt suave si patrunzatoare precum mireasma orhideelor. Doi oameni, doi vechi prieteni, ce-si daruiesc peste masura, fara a primi nimic in schimb. De-a pururea asa va fi. Prietenul meu. Prietenul meu ma ocroteste ca scoarta pomul, ma incalzeste ca soarele intr-o zi de iarna, ma racoreste ca apa in arsita amiezii, vocea lui e ca trilul unei pasari primavara, el e prietenul meu, iar eu sunt a lui. Prietenie, dulce alinare… Un zambet printre incruntari: lumina mantuitoare, solitudine, regufiu, incantare. …adevarata prietenie este atunci cand doi prietetni, fara sa-si spuna vreun cuvant, pot fi fericiti doar pentru ca sunt impreuna. Prietenul adevarat este cel care vine cand toti ceilalti pleaca. Un prieten este alaturi de tine atunci cand nu mai este nimeni altcineva. Prieteniile sunt… structurile care ne mentin atunci cand lumea noastra este in pericol sa dispara. Prietenia este unicul liant care va tine vesnic oamenii laolalta. Prietenia este cea care ne arata ca nu suntem singuri nici la bucurie, nici la necaz.

Prietenii sunt rabdatori si buni, ei nu sunt mandri sau invidiosi, ei nu sunt aroganti sau grosolani. Prietenia suporta orice, crede orice, spera orice, indura orice.”

Din carticica Prieteniei,

Va iubesc, frate! Pe bune ca daaaa!

Jurnal de călătorie la capătul lumii – Norvegia, „Ţara Fiordurilor”

2 august 2007 – Aeroport, ora 5.00 a.m.

Stewardesa: „Pasagerii zborului KLM 737 sunt invitaţi de urgenţă pentru boarding la poarta numărul 10!”

Tata: „Doamne, câte genţi, gentuţe puteţi avea!”

Eu: „Of, tata… Voi, bărbaţii, evident că nu ne puteţi înţelege! Nu ştiţi ce înseamnă o călătorie!”

Mama: „Şi nu este o simplă călătorie, doar plecăm în Norvegia!”

Buimacă de somn, cu un rucsac în spate, o geantă şi o carte în mână mă îndreptam spre poarta de îmbarcare. „Chiar aşa?! O oră mai rezonabilă pentru a pleca nu puteau găsi cei de la agenţie?!?!?!”

Ajunsă în avion, după ce m-am mai oprit la un magazin, să mai fac o achiziţie de ultim moment (doar o revistă, daaa?!), m-am prăbuşit în scaun, ca după un drum extrem de obositor, mi-am pus centura de siguranţă şi abia atunci mi-am dat cu adevărat seama: chiar plecam în Norvegia! Cât de tare! Deja visam cu ochii deschişi la toate minunăţiile de acolo!

După o escală şi multe ore prin aeroporturi…

Stewardesa: „Vă rugăm să rămâneţi aşezaţi, cu centurile de siguranţă cuplate, avionul va ateriza pe aeroportul din Oslo în 20 de minute!”

Deja se înserase şi tot ce puteam vedea erau multe, multe luminiţe! Într-un final călătoria luase sfârşit: am ajuns!

3 august 2007 – După un mic dejun copios, m-am înarmat cu aparatul foto şi am început explorarea oraşului…

Tata: „Pentru că eu am fost singurul elev conştiincios şi am citit despre oraş voi fi şi ghidul vostru turistic!”

Astfel începe povestea…

Tata: „Oslo este situat în extremitatea fiordului Oslo, în partea opusă ridicându-se dealuri şi munţi. În cuprinsul oraşului sunt 40 de insule, cea mai mare fiind Malmøya. În plus, Oslo are 343 de lacuri, cel mai mare fiind Maridalsvannet, acesta fiind şi sursa cea mai importantă de apă. De ce nu, oraşul ar putea fi considerat o adevărată „Veneţie a nordului”! Capitala Norvegiei, la început un mic sat de pescari, a fost fondată în jurul anului 1048 d. Hr. de către regele Harald Hardråde. A devenit capitală în timpul domniei lui Håkon al V-lea (1299-1319), primul rege care s-a stabilit permanent la Oslo, şi care, de asemnea, a demarat construcţia castelului Akershus. Un secol mai tâziu, uniunea cu Danemarca a făcut ca importanţa oraşului să se reducă, devenind doar un centru administrativ al puterii daneze.”

Auzeam totul ca printr-un vis, realitatea mea fiind cu totul alta… Eram fascinată de corăbiile vichinge din secolele XI şi XII, de frumuseţea simplă şi demnă a Vechiului Palat Regal Akershus, de fascinanta lume a sculpturilor lui Vigeland, înşirate de-a lungul Podului şi înconjurând Monolitul, a Fântânii, apogeul reprezentându-l Roata Vieţii.

Un paradox domină viaţa în Oslo: contrastul dintre veselia, amabilitatea şi ospitalitatea oamenilor şi rigoarea firească a aplicării regulilor. Astfel, am păţit-o… Tata a luat o amendă (şi încă ce amendă – 40 euro), pentru că a parcat maşina la mai puţin de 5 metri de intersecţia a două străzi aproape lipsite de trafic.

4 – 10 august 2007 – În inima Norvegiei şi întoarcerea spre casă

A doua zi am pătruns în universul incredibil al adevăratei Norvegii, cel mai de preţ lucru întâlnit nefiind obiectele făurite de mâna omului, ci splendoarea fără de margini a naturii Scandinaviei. Călătorind de-a lungul văilor, pe marginea lacurilor de un albastru pur, privirea îţi este atrasă de munţii încărcaţi de păduri, de râuri şi cascade, de pajiştile cu iarbă de un verde crud. Prezenţa omului se face simţită prin căsuţele tradiţionale, construite din lemn, risipite de-alungul dealurilor, al căror acoperiş este şi astăzi format din muşchi şi iarbă.

Am sosit la locul şederii noastre, staţiunea Gala, situată în centrul ţării, pe malul lacului cu acelaşi nume. Mare mi-a fost mirarea şi trebuie să recunosc, emoţia, atunci când am aflat că vom dormi într-o cabană tipic norvegiană, evident din lemn, cu un acoperiş din muşchi şi iarbă! Aici, nu ne-a trebuit un ceas deşteptător. Clopotele berbecilor şi ale văcuţelor, care păşteau liniştit sub geamul cabanei noastre, rezolvau miraculos această problemă în fiecare dimineaţă. De asemenea, am exersat intens şi engleza, întrucât politeţea localnicilor ne obliga să repetăm de câteva ori pe zi: „Good morning!”, „Hello!”, „Good evening!”… Desigur, vocabularul folosit a fost oarecum limitat!

Am fost norocoşi, vremea a fost însorită, cu totul neobişnuită pentru Norvegia! Acesta a fost un motiv în plus să ne aventurăm de-a lungul lacului MjØsa, la Lillehammer, locul olimpiadei de iarnă de acum câţiva ani şi Hamar, centrul catolicismului de altă dată al ţării. Am îndrăznit să trecem pe la Elverum, pe valea râului Glemma, numită Østerdalen şi să ne întoarcem la Gala, traversând muntele, pe drumuri forestiere. E adevărat, pe înserat, ne-am rătăcit în munte şi numai amabilitatea unor norvegieni întâlniţi întâmplător ne-a eliberat de supliciul de a petrece noaptea pierduţi în pădure.

Am ajuns şi pe „acoperişul lumii”! În drumul nostru spre fiordul Lustrafjorden, am traversat munţii Jotunheimen şi am văzut gheţarii. De ce oare sunt albaştri?! Pur şi simplu, gheaţa are câteva sute de ani, transformările acumulate în timp dându-i nuanţe de un albastru asemănător cerului.

Dar tot ce e frumos are şi un sfârşit… Iarăşi ne-am sculat cu noaptea-n cap, pornind într-o nouă aventură, însă de data aceasta spre casă! Am revenit purtând în suflet imaginea de neuitat a Norvegiei, ţara de la capătul lumii!