Sa zambesc! Da, sa zambesc din tot sufletul, sa simt ca tresar de fericire in fiecare moment. Asta mi-as dori cu ardoare. In fiecare dimineata a existentei mele, sa ma trezesc datorita prietenului meu Domnul Soare, care a trimis-o pe fiica sa, Domnisoara Raza, sa-mi dea desteptarea, jucandu-se pe chipul meu, ca apoi eu, somnoroasa, frecandu-ma la ochi, sa ma dau jos din pat, imbracata in pijamaua mea lalaie si moale, sa deschid geamul, sa ma bucur de adierea vantului si sa incep o noua zi. O zi in care ma voi bucura de portocaliul portocalelor, de visiniul visinelor, de verdele – galbui al merelor, de galbenul soarelui, de albastrul cerului, de iarba cruda, de prospetimea aerului, de parfumul floricelelor, de o plimbare in parc, eventual pe langa lac, de chipurile fericite pe care le zaresc pe strada, de Domnul Curcubeu, de o buburuza, care mi-a aterizat intamplator pe nas, de un ceai aromat, de o cafea cu lapte, de o prajitura cu branza facuta de bunica, de o factura prea mare (ca deh, daca tot vorbesc toata ziua “taca, taca” la telefon), de mirosul scortisoarei, de o pagina citita din romanul meu preferat, de o melodie ascultata cu volumul la maxim, de prietenii mei, de catelul meu, de ratusca din martipan, pe care tocmai am primit-o cadou, de cei pe care ii iubesc si care ma iubesc, de o imbratisare, de un sarut, de tensiunea unei clipe, de vorbitul cu gura plina (sa nu faceti asa ceva, nu este frumos!), de rasaritul de soare pe plaja din Vama Veche, de o nota mare la scoala, de ora de romana, de reusita rezolvarii unui exercitiu la mate, de un apus de soare, de picaturile de ploaie, care se incapataneaza sa cada tocmai atunci cand esti de parere ca va fi o zi minunata, de norisorii gri, pe care nu stiu cine i-a suparat, de sunt atat de gri, de statul pana noaptea tarziu, de un sfat, de un cuvant, de apa calda de la robinet (atunci cand nu se intrerup gazele), de o ciocolata cu rom, de cat mai multe carti devorate, de briza marii, de valurile care de multe ori te-au bagat la fund, de nisipul fierbinte, de pungile cu scoici adunate de ani si ani, de o partida de tenis de picior, de o nedreptate, de un ursulet de plus, care imi place atat de mult si as vrea sa il iau acasa (dar magazinul tocmai s-a inchis), de o cheta facuta pentru a-l ajuta pe un prieten, si astfel sa iesim impreuna pe motoare, de statul pe messenger (care in unele situatii poate deveni daunator; deci prea mult mess strica), de o conversatie lipsita de sens, de faptul ca ai dat oala in foc si se va supara mama (dar ce sa faci?! esti abia la inceputurile carierei de gospodina), de un chiul in grup (desi suntem toti constienti ca nu o sa iasa bine; scapam de test?! ce mai conteaza!), de o petrecere, unde tinand la silueta nu bei decat un suc de portocale, de o ora de alergat ca bezmetica pe strazi, de o scrisorica de dragoste primita intamplator pe 14 februarie, de o perna pufoasa, de o clipa de liniste. Pentru ca intotdeauna am fost de parere ca simplitatea vietii, capacitatea de a te bucura pana in cele mai mici detalii de fiecare clipa, este cel mai de pret bun pe care il avem. Este comoara noastra, trebuie sa o pretuim, sa nu irosim nimic. Cele mai neinsemnate momente pot deveni esentiale, o clipa pierduta nu mai poate fi regasita.
Tot ce imi doresc este sa zambesc! Da, sa zambesc din tot sufletul, sa simt ca tresar de fericire in fiecare moment. Asta mi-as dori cu ardoare.
Asa ca.. in incheiere.. voi termina tot cu un zambet, 
